Record negativ la premiile Oscar 2020: de ce gala a fost un eșec total

de: Ciprian Ioana
11 02. 2020

Premiile Oscar 2020 au fost decernate duminică la Los Angeles. Dar gala s-a dovedit a fi un eșec total.

Premiile Oscar din acest an au fost decernate în weekend și știi deja marii câștigători. Parasite a plecat acasă cu trofeul pentru cel mai bun film, o premieră având în vedere că niciun film străin n-a mai câștigat vreodată Oscarul la această categorie.

De asemenea, în 2020 a fost pentru a doua oară consecutiv când gala premiilor Oscar n-a avut o gazdă. Poate de aici interesul extrem de scăzut.

Premieră negativă pentru gala Oscar 2020

Premiile Oscar din acest an au fost urmărite de doar 23,6 milioane de telespectatori. Este o scădere de 20% față de anul trecut, iar în termeni nominali înseamnă că numărul telespectatorilor a scăzut cu șase milioane față de 2019.

În SUA, ratingul a fost de 5,3 în rândul populației cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani. O scădere cu 31 de procente față de 2019. Prin comparație, anul trecut gala a obținut un rating de audiență de 7,7.

Totuși, premiile Oscar rămân cele mai urmărite în comparații cu alte gale din domeniu. La premiile Grammy s-au uitat doar 5 milioane de telespectatori, iar la Globurile de Aur – 5,3 milioane.

Printre cele mai importante trofee acordate în acest an se numără:

  • Cel mai bun film: „Parasite”, de Bong Joon-ho
  • Cel mai bun regizor: Bong Joon-ho, pentru „Parasite”
  • Cel mai bun actor în rol principal: Joaquin Phoenix, pentru „Joker”
  • Cea mai bună actriţă în rol principal: Renee Zellweger, pentru „Judy”
  • Cel mai bun actor în rol secundar: Brad Pitt („Once Upon a Time… in Hollywood”)
  • Cea mai bună actriţă în rol secundar: Laura Dern – „Marriage Story”

La Dolby Theatre din Los Angeles au fost prezenți, duminică, cei mai buni actori, regizori, cinematografi, scenariști și tehnicieni din industria filmului. Premiile Oscar nu mai sunt la fel de populare ca în urmă cu câteva decenii pentru publicul larg, dar continuă să însemne foarte mult în oamenii care activează în domeniu.